Toate ziarele regionale anunţă cu litere mari cum Consiliul local Turda, implicit Primăria Turda a pierdut procesul cu CNADR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri în ceea ce priveşte obligaţia Primăriei de a lua în administrare mai multe sectoare de drum naţional, încă din anul 2011.mai mult de atât şi mai grav fiind faptul că Primaria este obligată la plata nu mai puţin decât a sumei de 691.845,15 lei, evident că nu din buzunarul propriu al dnului Ştefanie, ci din banii contribuabililor plătitori de taxe.
Curiozitatea m-a împins să cercetez unde se află adevărul aşa că, scurt,umblând prin Hotărârile Consiliului Local din respectivul an am constatat cu stupoare cum Primarul Ştefanie îşi schimbă deciziile de la o lună la alta, cum îşi dă cu stângul (picior) în dreptul, dar, asta fiind nu în detrimentul personal ci al unei întregi comunităţi care, în credulitatea lor, au hotărât să-l pune drept „administrator” al urbei în care locuiesc.
Să începem:
In ziua de 02.05.2011, Consiliul Local Turda, la iniţiativa dnului Ştefanie aprobă în şedinţa extraordinară, Hotărârea nr.68 prin care are loc „transmiterea unor sectoare de drumuri naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1 şi anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Consiliului local al municipiului Turda, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA.”(în cadrul oricărei primării/instituţii există un jurist care se ocupă cu legalitatea actelor, adică respectarea legistaţiei ţării,atât primarul cât si consilierii bazându-se pe aceasta bună pregătire în domeniul legislaţiei pentru ca la rândule să ia hotărâri fără a încălca legea )
La data de 18.08.2012 prin Hotărârea Consiliului Local nr.148 se revocă Hotărârea luată anterior, în luna mai, privind acelaşi subiect, Consiliul local reluând în administrare drumurile în dispută.
Până aici să zicem că totul ar fi cât de cât in ordine(deşi amendamente privind comisiile ar fi destule,ca să vorbim numai de ele ar fi destule). Am greşit, mi-am recunoscut greşeala, am încercat să remediez DAR când persişti în greşeală deja se ridică semne de întrebare.În urma acestei Hotărâri Consiliul local prin primarul Stefanie TREBUIA să încheie un Protocol între Consilul local şi CNADR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri prin care se încheia efectiv această dispută.
Doar că cei care erau în măsură, din administraţia publică locală, conduşi de primar, nu au avut timp,au fost mult prea ocupaţi – ştiind care sunt sancţiunile în caz de nerespectare a legii – să încheie acest protocol. Sau n-au fost interesaţi, s-au nu i-a durut nicăieri sau…motive se pot găsi cu duiumul, numai logice şi de bun simţ, nu.
Aşa că în decembrie al aceluiaşi an (august, septembrie, octombrie, noiembrie sunt lunile în care ar fi putut să încheie acel Protocol), CNADR – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri înaintează acţiune în instanţă, acţiune câştigată cu brio de către susnumita Direcţie, Primăria fiind obligată şi la plata sumei de 691.845,15 lei.
Cam scump ne costă delăsarea aparatului de specialitate din cadrul Primăriei ăi deci, delăsarea şi nepăsarea domnului primar Stefanie, că doar nu plăteşte din propriul buzunar.
Aşa că, dragi cetaţeni turdeni de aici şi de pretutindeni, nu vă mai agitaţi, nu mai speraţi în repararea drumurilor noastre, agăţaţi-vă speranţele în cui, că doar avem de plătit atâţia bani pentru nepăsare.
Deşi, corect ar fi ca cei vinovaţi să plătească din propriul buzunar, prin confiscarea averilor proprii şi prin alte mijloace prin care legea se poate pune în aplicare pentru astfel de greşeli.
2016 Powered By Turda Manifest