Îl am alături pe pictorul Manole Ciui, artist care dăruieşte cu mare plăcere creaţiile domniei sale şi expuse pe simezele multor galerii de artă. Are un mod mai special de a reda pictura, filtrând-o sufleteşte. Vreau să vă întreb ce simbolizează pentru dumneavoastră culoarea?
Culoarea? E un fel de dialog pentru mine, un dialog, o modalitate de exprimare, o modalitate de a mă expune sufleteşte. Dar culoarea fără idee nu prea merge sau hai să vă dau un exemplu, e o cale de a ajunge la idee.
Şi ideile care reprezintă o casă a conceptelor, cum le găsiţi? Ce vă inspiră ca să puteţi construi ideatic o lucrare?
Ideea o găseşti în experienţa de viaţă. E o casă a sufletului. Trăirile pe care le ai, până şi felul de a merge pe stradă, felul de a sta în ploaie, felul de a-ţi simţi soarele prin pori, discuţia poate avea un răspuns foarte amplu. Ideea este esenţa vieţii. Faptul că pot să iau părţi din suflet, să le înnobilezi în idei, să le aşezi şi să le conservi pe o pânză, să vină un privitor, un prim privitor sunt eu, dar să vină altcineva şi să spună ,,asta e! îmi place”. Fiecare lucrare e o parte dintr-un act al celui ce dedică lucrarea, adică artistul. Tabloul sau o lucrare, nu neapărat tablou, e un răspuns sau dacă vreţi e un pod din sufletul unui artist spre un om, spre un semen.
Cât timp lucraţi la o lucrare, adică o lăsaţi să se ,,odihnească” ori reveniţi asupra ei sau pictaţi ,,alla prima”?
Eu sunt pictor amator. Sunt lucrări la care am reuşit în 15 minute să le finalizez şi sunt lucrări la care am reuşit în două luni şi să nu le finalizez, foarte mult depinde de starea pe care o ai. Nu există lucrare care să o finalizezi într-un timp anume. Eu sunt pictor amator, ştiu că profesioniştii pot să spună atâta lucrez. Nu-mi permit să fac o medie, că nu se poate, că nu seamănă o lucrare cu altă lucrare. Deci nu se pot măsura în timp. Niciodată. Sunt lucrări care ies foarte repede eşti pregătit pentru ele, dai din tine, le suprapui cu sufletul, relaţionezi, sau dimpotrivă, depinde de stare.
Ce tematică abordaţi?
Şi aici e mult de discutat. Îmi plac florile, îmi plac peisajele, iar acum o să fac trenuri. Când eram mic, prima mea lucrare, când eram foarte mic la grupa mijlocie, am făcut un tren şi cred că ăsta a fost un desen care asupra educatoarei a avut un efect pentru că mi l-a afişat undeva. Asta e o temă pe care o să o abordez. Treaba asta cu trenul, trebuie să îi răspund acum pentru că de obicei nu îmi place să rămân dator cu o idee. O să am o expoziţie cu trenuri. Asta va fi în viitor o temă pe care o să o abordez şi o alta temă, eu locuiesc undeva la Bistriţa –Năsăud, Chiuz îi spune la comună, şi plăcându-mi peisajul vreau să fac lucrări cu bisericile. Când merg cu maşina, satul încetul cu încetul se modifică, se schimbă. Vreau să fac aceste biserici întâlnite pe drum, ca un drum al crucii. E un proiect care de asemenea îl am în suflet şi e început, sper ca sănătatea să îmi permită să scot ceva din el.
Ce mai reprezintă pentru românul contemporan satul românesc?
Asta nu ţine neapărat de partea artistică. Satul românesc pentru mine e leagănul meu, dacă eram la oraş probabil vedeam cu alţi ochi, deci pentru mine este locul meu, am o stimă. E prima dată unde am călcat cu picioarele goale, stând apoi în strungă, este locul unde mi-am îngropat părinţi, fraţi. Mi-aduc aminte de satul românesc, am şi lucrări, mi-a rămas în minte, copil fiind, cam acum 45 de ani, jocul satului. Era un platou deasupra cimitirului unde se juca. Era jocul satului, mergeau şi bătrânii şi tinerii. Era un loc plămădit deasupra celor morţi. Undeva era învinsă moartea cu acel joc. Din păcate au dispărut multe, au dispărut colindele care erau pe vreumuri, acum parcă toată lumea aşteaptă de Crăciun să fie colindat, dar nu mai vine nimeni. Dacă m-aţi întrebat ce înseamnă pentru mine, satul a rămas acolo. Dispare, dispare… Pe vremuri era o animaţie pe la 11-12 noaptea, toată lumea, era o hărmălaie, nu se dormea, era frumos….Acum nici câinii nu latră, totul este mort. Dispare, dispare partea aia care era cândva.
Sunteţi profesor. Ce se întâmplă cu sufletele elevilor?
Eh! Acum ar trebui să spun ce învăţământ extraordinar avem! Cu sufletele elevilor se întâmplă ceva nelalocul lui, ca să spun aşa. Sufletul elevului trebuie săpat, trebuie udat, trebuie, nu ştiu, scos buruiana din el. Sufletul trebuie conturat, cultivat. Ori, punctul meu de vedere e că sunt câteva materii care au acces direct la sufletele elevilor, este arta care poate să ajute, este muzica, este desenul, este poezia. Din păcate în ziua de azi e prea puţin, o oră de muzică, o oră de desen la clasele V-VII sau ore la două săptămâni de desen şi de muzică la clasa a VIII-a. Unde vrem să ajungem? Cum mai putem noi dezvolta la copii şi sufletul? Ori un copil fără suflet şi fără minte îl robotizăm până la urmă. Nu am nimic cu materiile care sunt puţin mai fixiste cu sufletele elevilor, dar fără poezie, fără muzică şi desen şi fără educaţie fizică cred că îi robotizăm şi e păcat , o să dispară. O să trăim într-un stat unde o să găsim foarte mulţi roboţi şi foarte puţine suflete.
Se mai citeşte, se merge în expoziţii? Cum este publicul turdean?
În expoziţii merge publicul turdean, mai rar. Probabil o să se supere colegii pe mine pentru că m-aţi întrebat şi despre citit, multă lume nu m-ai citeşte, nici cei din învăţământ. Aveam o şedinţă în care directorul a cerut la toţi colegii soluţii, ce să facem ca să citească elevii mai mult din biblioteca şcolii. E o vorbă biblică ,,ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Mă gîndeam la câţi profesori din învăţământ care nu mai citesc. Probabil foarte mulţi. Să mă scuze colegii, probabil că o să se supere pe mine, dar în colective vedem care cât citeşte, cum citeşte, sau că e ocupat sau are alte preocupări. Cum le cerem la copii să citească. Nu mai putem. Este facebook, este calculator, sigur există alte oportunităţi, dar cititul…. Tocmai vorbeam cu aceşti copii ce înseamnă un film şi o carte. Le-am zis de o carte şi ei zic ,,am văzut filmul”. Da, dar când vezi filmul vezi ideea unui regizor. Citeşti şi te faci tu regizor, poţi să ai imaginaţia mai bogată. Ori asta le lipseşte la copii, imaginarul. Neavând suflet, sunt multe lucruri legate, dispare şi imaginarul. Fără imaginaţie nu poţi să dezvolţi nici sufletul pentru că sunt nişte lucruri care se leagă. Încet, încet şi noi dascălii nu mai citim cum citeam, şi eu, tocmai ca să nu-mi ridic toţi colegii, şi eu citesc destul de rar. Nu citesc zi de zi cum făceam pe vremuri. În regimul Ceauşescu citeam mult mai mult. Nu erau alte oportunităţi să zic. Dar citea lumea, citea şi imaginaţia era mult mai bogată. Ori ca să vină cineva să vadă o lucrare, asta da mă înalţă din punct de vedere sufletesc având imaginaţie. Tocmai de asta publicul turdean stă undeva, ar trebui să fie buluc, la orice expoziţie să fie plin de lume, dacă ar fi imaginaţie. Eu îmi imaginez o expoziţie, acolo la galeria de artă, dacă s-ar fi făcut în timpul lui Ceauşescu sunt convins că ar fi fost mult mai mulţi, mult public, mult mai bine înţeleasă. Lipsa de imaginaţie. Vine lumea la vernisaj, dar pe urmă poţi să închizi galeria că nu mai vine nimeni. Adevărata savoare este după ce se termină vernisajul, atunci să stai şi să vezi lucrările.
A-ţi încercat să ieşiţi din galerie şi să expuneţi pe stradă? Deci să ieşiţi dumneavostră către public şi să nu chemaţi publicul în galerie. Se întâmplă la nivel occidental expoziţii de o zi unde publicul poate vedea creaţia unor artişti, a unui grup.
Nu am făcut asta, dar ca să vă dau un exemplu, dacă în galeria asta ar fi invitat un grup de oameni sau ar fi o galerie cu intrare probabil că ar fi mai vizitată, adică, acel subiect tabu, domnule nu ai voie, îmi aduc aminte de mărul, păi nu ai voie să mănânci mărul ăla, o, ăla, din pomul oprit, probabil galeria ar fi văzută altfel. Sigur ar veni mai muţi oameni sunt convins de asta. Nu trebuie să mergi în stradă. Galeria e deschisă, intrarea e gratuită. Faptul că nu plouă pe tablouri asta e mulţumită Primăriei care ne-a dat spaţiul ăsta. Aşadar, până la ora 16 se poate vizita oricând galeria, de la ora 10. Şi nu e vorba numai de ,,Filarmonia” sau ,,Şapte Plus” sau de altele. Nu, e un loc unde poate lumea să vină să vadă. E deschis şi gratis, încă o dată spun. Cel care vrea să vadă trebuie să facă un minim efort, nu pot să merg eu neapărat. Trebuie un minim efort pentru că atunci când lucrezi cu sufletul e palpitant pe de o parte, dar pe de altă parte trebuie să fi respectat. Undeva trebuie să îţi respecţi sufletul. Nu trebuie neapărat să expun oriunde şi oricum. Sufletul trebuie protejat, cel puţin atât. Cei care vor să vină să vadă, sigur, dar aici îţi trebuie şi o cultură, ori cultura asta, a privi o lucrare, a o simţi şi asta lipseşte. Incultura determină incultură. În momentul în care, eu spun acum de ce se întâmplă în şcoli, dar, asta s-a întâmplat, nu ştiu, de mai multă vreme. Încetul cu încetul se perpetuează şi aici se va ajunge. E foarte bine plasată galeria, undeva la colţ, lumea circulă, poate să intre este aşteptată, dar mai mult nu poţi să faci. Părerea mea este că am un suflet care vreau să mi-l respect.
Vă ajută cineva în popularizarea expoziţiilor , începând de la autorităţi şi până la firme private?
În primul rând avem spaţiul acesta care e al Primăriei, pe urmă e Doru Crişan care ne face afişele şi presa, care promovează.
2016 Powered By Turda Manifest
