Cei care doresc să îşi completeze stagiul de contribuţii pentru pensii ar putea să o facă în viitorul apropiat. Prevederile apar într-un proiect de lege aprobat recent de Camera Deputaţilor, for decizional. După ce a aşteptat patru ani în Parlamentul României, proiectul care va permite românilor să aibă dreptul la pensie sau să-şi majoreze cuantumul acesteia, prin contribuţii suplimentare, a primit vot pozitiv de la deputaţi, în plen, şi va pleca spre promulgare. Pot beneficia de lege toţi cei care încă nu au calitatea de pensionari. Proiectul permite plata contribuţiei la pensii pentru o perioadă de cinci ani, iar direct interesaţi de actul normativ sunt cei care se apropie de vârsta de pensionare şi nu au stagiul contribuţiei la pensii complet sau cei care vor să aibă asigurat cel puţin stagiul minim de contribuţii.
Potrivit Casei Naţionale de Pensii, în prezent, vârsta standard de pensionare este de 63 de ani femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Beneficiarii vor alege suma cu care contribuie, în funcţie de pensia pe care vor să şi-o asigure. Pentru a avea acces la facilitate, cei în cauză vor trebui să încheie un contract de asigurare în maximum şase luni de la intrarea în vigoare a legii.
Prevederile legii
Potrivit proiectului de lege adoptat marţi în plenul Camerei Deputaţilor, contractul de asigurări sociale va fi încheiat între persoana interesată şi casa teritorială de pensii din zona de domiciliu. Beneficiarul va putea achita contribuţiile pentru cel mult cinci ani în urmă. Nivelul contribuţiei este lăsat la latitudinea contribuitorului, iar de suma pe care o va achita lunar va depinde şi nivelul pensiei pe care o va încasa. Potrivit proiectului de lege, contribuţia nu poate fi mai mică decât CAS-ul achitat pentru salariul minim pe economie şi nici nu poate fi mai mare decât nivelul plătit pentru cinci salarii medii brute pe economie, în echivalent.
Plata contribuţiei se va face integral sau eşalonat, în tranşe lunare, de maximum şase luni de la intrarea în vigoare a legii. Se poate achita contribuţia atât prin mandat poştal, cât şi direct la casierie, la casa de pensii din zona de domiciliu a beneficiarului. Baza lunară de calcul (respectiv venitul la care este raportat CAS) se va folosi pentru a stabili punctajul utilizat la calcularea pensiei.
Exemple de calcul al contribuţiei
Cât trebuie să achite lunar un român care vrea să beneficieze de lege? În prezent, contribuţiile de asigurări sociale datorate pentru un salariat care lucrează în condiţii de muncă normale reprezintă o cotă de 26.3% din salariul brut (10.5% datorat de angajat şi 15.8% datorat de angajator). Pentru un salariu minim, CAS-ul datorat lunar este de 329 de lei. Cei care vor să achite însă contribuţia maximă, vor trebui să plătească nivelul CAS pentru echivalentul a cinci salarii medii brute pe economie.
În luna august, salariul mediu brut pe economie a fost 2.875 lei. CAS-ul aferent acestuia este de 756 de lei. Aşadar, contribuţia maximă, valabilă pentru cinci astfel de venituri, este de circa 3.780 de lei. Calculul este unul estimativ, în condiţiile în care legea prevede că nivelul CAS care va fi achitat de contribuabil este cel valabil în perioada pentru care se achită.
Sursa: adevarul.ro
2016 Powered By Turda Manifest